Copchilul și pisica

 Eh... Subiectul ăsta este unul spinos, iar părerile sunt împărțite în două: pro și contra.

 Când am aflat că sunt însărcinată, prima întrebare către medicul meu a fost dacă va trebui să renunț la pisică. Evident, răspunsul relaxat al acestuia a fost că nu, însă va trebui să monitorizăm sarcina și să ne asigurăm că totul merge bine. Am făcut analizele de sânge, am descoperit că nu aveam toxoplasmoză, dar nici anticorpi, așadar din acel moment curățatul litierei a picat în cârca lui tati. Și totul a decurs perfect în cele 9 luni.

 Ei bine, partea amuzantă a apărut când părinții mei au auzit că nu vom renunța la Loki. De la "ești inconștientă, cum să pui copilul în pericol?" am trecut prin toate argumentele și am încheiat cu "o să vedeți că o să vă schimbați părerea când o să apară bebe".

 Mno.. Amu... Eu am crescut mai mult pe la țară, printre măgari, oi, găini și gâște, porci, câini și pisici laolaltă. Dormeam cu mâța în brațe și mâncam cu câinele lângă coteț, așa că mi-e imposibil să devin panicată atunci când mă gândesc la posibilitatea ca fi-miu să mângâie un câine. 🙄

 Am avut ceva emoții în prima zi când am ajuns cu Matei acasă. L-am pus în pat, iar Loki, care nu a văzut niciodată un copil, a venit să îl miroasă și s-a zbarlit toată. Atunci a fost prima și singura dată când efectiv am încremenit. Mă gândeam cu teamă că o să îl atace și cu tristețe că va trebui să o dăm, însă speram ca până la urmă totul să se așeze. Și așa a fost. De la pisica defensivă și sălbatică, Loki a devenit extrem de mămoasă și lipicioasă. Când plânge Matei, vine și ne mirolaie, iar dacă plânge din cauza noastră (la băiță, de exemplu), vine și ne mușcă 😂 Un fel de câine de pază.

 Uneori îl miroase când doarme. Alteori se așează lângă noi când îi dau să pape. Ba chiar și-a luat și vreo două picioare în cap și, deși mă așteptam să fugă, s-a așezat liniștită lângă ele.

 O fază amuzantă a fost zilele trecute când câinele părinților mei, curios să vadă ce am în brațe, l-a mirosit pe Mati si apoi l-a lins. Vai, panică! A lins câinele copilul!!! 😱😂 Lasă mă nene, avem apă și săpun.

 În concluzie, bebe o să tragă pisica de coadă acasă, o să călărească câinele la bunicii din București și o să alerge găinile la bunicii de la țară. Și abia aștept să îl văd făcând asta, ca un copil sănătos și fericit 😊 O să îmi savurez cafeaua pe balansoar și o să fac o incursiune a gândurilor în propriul meu trecut frumos, din vremurile când trebuia să bagi deș'tu în disc ca să îți suni neamurile.



Comentarii